Irina Petrea, cunoscută și ca „Supernanny” a trecut printr-o dramă cumplită în ultimii doi ani. Aceasta și-a pierdut mai multe persoane dragi și a suferit mult. Totodată, a mărturisit și care este cel mai mare regret al spu.

Supernanny a vorbit despre momentele grele prin care a trecut în ultima perioadă. Aceasta nu a mai apărut la televizor de mai mulți ani, fiindcă s-a renunțat la emisiunea de pe Prima TV. Irina Petrea a vorbit în cadrul emisiunii „În oglindă” despre drama trăită în ultimii doi ani. Ea și-a pierdut părinți la distanță de câteva luni, iar anul acesta a decedat și fratele său.

„În 2020 a murit tata, în condiții foarte oribile, iar mama a murit la 5 luni după… Pe mama am avut-o filmată cum a murit, pentru că am pus camere în casă, n-am putut să nu mă uit. Mi-a fost foarte greu pentru că a murit singură (…) A murit și fratele meu acum 3 luni., a spus Irina Petrea în cadrul emisiunii „În oglindă.”

Sursa foto: Social media

Cel mai mare regret al Irinei Petrea

Irina Petrea a lucrat cu mulți copii în timpul emisiunilor, dar nu a putut să devină mămică. Deși se consideră o persoană credincioasă, smerenia i-a fost pusă la încercare când și-a dorit un bebeluș, dar nu l-a primit. A mers la diferiți medici și a urmat tratamente, dar fără succes și a ajuns să fie irascibilă când vedea alte mămici.

Sunt multe lucruri la care m-am rugat și nu au venit. Unul dintre acestea au fost să am copii ai mei. Am făcut tot ce trebuia din punct de vedere medical. Am fost foarte furioasă, foarte dezamăgită. Nu mai puteam lucra cu copiii, nu mai suportam să văd pe stradă mămici cu copii care făceau greșeli. Îmi era greu să văd mame care se comportau stupid cu copiii lor și care făceau greșeli oribile în educație. Îmi venea să sar pe ele și să le bat”, a mai spus Irina Petrea.