Deși numărul de noi cazuri nu mai este în creștere alarmantă, variola maimuței continuă să se răspândească în țările non-endemice.

Europa rămâne pe primul loc la numărul de cazuri de îmbolnăviri, înregistrând și primele decese. Astfel, vaccinul împotriva variolei a început să fie administra. Și în România a fost administrată prima doză.

În urmă cu o lună, România a primit 5.060 doze de vaccin împotriva variolei maimuţei, în baza unui contract de donaţie încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Comisia Europeană. Vaccinul a ajuns în marile spitale de boli infecțioase din țară. Acesta se poate transfera, cu titlu gratuit, și către alte unităţi sanitare judeţene.

Recent, Ministerul Sănătății a anunțat că o persoană care a intrat în contact cu un caz confirmat de variola maimuței este primul om din România care a primit vaccinul.

„INSP ne-a informat că a fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei. Este vorba despre contactul unui pacient diagnosticat cu această boală”, a transmis instiuția.

Vaccinul se administrează contacţilor direcţi ai persoanelor confirmate cu variola maimuţei. Vaccinarea se realizează cât mai curând după momentul expunerii. Dacă prima doză nu se administrează în intervalul cuprins între 4 și 14 zile, există riscul ca vaccinul să nu prevină boala. Însă, cu toate acestea severitatea simptomelor e mult redusă. Pentru finalizarea imunizării de bază, este necesară o a doua doză de vaccin la un interval de 28 zile.

(CITEȘTE ȘI: Detalii de ultim moment despre variola maimuței. Cum se transmite, de fapt, virusul care a speriat România)

Primul român vaccinat împotriva variolei maimuței! A fost contact direct al unei persoane infectate
Social media

Variola maimuței în România

Până în prezent, în România au fost înregistrate 40 de cazuri de infectare cu variola maimuței. Săptămâna trecută au fost raportat ultimele două cazuri. Este vorba despre un bărbat de 31 de ani și un altul de 36 de ani, ambii din București. Starea de sănătate a acestora este una stabilă. Bărbații se află în izolare.

Primul caz de infectare a fost anunțat în data de 13 iunie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani din București. Acesta s-a infectat de la o persoană apropiată care călătorise în ultima perioadă în mai multe țări din Europa.