Reclamă

Empire State Building este una dintre cele mai mari clădiri din New York, dar și din întreaga America. În timp ce unii se mulțumesc să o vadă doar în imagini, cei mai curajoși au decis să se cațere pe ea și nu doar pentru a se bucura de priveliștea uimitoare.

Empire State Building este un simbol al Statelor Unite ale Americii și este recunoscută pentru arhitectura și construcția sa impozantă. Deși are peste 400 de metri, se pare că această înălțime nu l-a speriat deloc pe Jared Leto, cel care l-a interpretat pe Joker în filmul „Suicide Squad”.

Fără a mai sta prea mult pe gânduri, acesta s-a cablat, și-a luat măsurile de siguranță și a început să se cațere pe Empire State Building. Nimeni nu a mai făcut asta până acum, semn că gestul său de curaj extrem i-a adus și un record.

Pentru a promova turneul mondial viitor al trupei sale, 30 Seconds to Mars, Leto a decis să urce pe unul dintre cele mai faimoase puncte de reper din țară, care se întâmplă să fie al patrulea cel mai înalt zgârie-nori din New York City.

Primul om din lume care a escaladat Empire State Building. Celebra clădire din New York are peste 400 de metri înălțime
The Hollywood Reporter

Jared și-a îndeplinit un vis

Imaginile surprinse cu el arată că are abilitățile atletice asemănătoare cu cele ale lui Peter Parker. Cu această ocazie unică, actorul și cântărețul a vrut să sărbătorească Turneul Mondial Seasons 2024 cu realizarea unică de a fi primul care urcă pe Empire State Building.

„Clădirea este o mărturie a tuturor lucrurilor pe care le putem realiza în lume dacă ne concentrăm asupra lor, iar aceasta este în mare măsură sursa de inspirație din spatele celui mai recent album al nostru, ‘It’s The End Of The World But It’s A Beautiful Day.”, a spus Jared Leto.

Leto este cunoscut în lumea mondenă de peste Ocean datorită extravaganțelor sale. Anul acesta, la celebrul eveniment MET Gala, acesta a venit costumat într-o pisică.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro