Reclamă

Sâmbătă a fost inaugurat Drumul Valea Largă din Sectorul 6, primul bulevard construit de la zero în ultimii 35 de ani în București. Noul bulevard, care leagă Prelungirea Ghencea de intersecția Bd. Timișoara – Valea Cascadelor, a transformat un drum de pământ într-o șosea modernă de 1,5 kilometri.

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prezent la inaugurare, a declarat: „Ne aflăm în Sectorul 6 pe noul bulevard Valea Largă. Acesta conectează Prelungirea Ghencea cu Bd. Timișoara. Este o lucrare pe care am făcut-o cu sprijinul Guvernului, datorită programului Anghel Saligny.”

Noul bulevard dispune de două benzi pe sens, piste de biciclete, trotuare generoase și spații verzi, fiind prevăzut cu canalizare, electricitate, gaze, iluminat și mobilier stradal. Transformarea drumului a necesitat exproprieri de 34 milioane de lei și a costat în total 23,7 milioane de lei pentru lucrări, incluzând extinderea și relocarea rețelelor de apă, canal și telecomunicații.

La inaugurare a fost prezent și liderul PNL Nicolae Ciucă, care consideră proiectul o confirmare a succesului primarului Ciprian Ciucu: „La preluarea celui de-al doilea mandat al lui Ciprian Ciucu, am spus că este unul dintre primarii de top ai PNL. Iată că se confirmă prin încă o realizare!”

Demersurile pentru amenajarea drumului Valea Largă au început în primăvara anului 2021, iar contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în septembrie 2023. Modernizarea drumului vechi, care era o uliță îngustă și plină de noroi, este un pas important pentru fluidizarea traficului și civilizarea zonei

În continuare, singura lucrare rămasă de finalizat este relocarea rețelelor de energie termică, programată pentru primăvară. Până atunci, circulația în zona Bd. Timișoara se va desfășura pe o singură bandă pe fiecare sens.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro