Primele imagini de la „Survivor România”, 2022. Toată lumea le aștepta cu sufletul la gură! VIDEO
Noul sezon din „Survivor România” va începe duminică, 16 ianuarie 2022. Telespectatorii sunt nerăbdători să-și urmărească preferații în lupta pentru marele premiu.
Competiția este una dificilă, iar concurenții vor da tot ce au mai bun din ei pentru a trece de fiecare probă. Organizatorii emisiunii au numit deja competiția o luptă în care imposibilul nu există. Cei 24 de participanți vor face față și condițiilor de trai, fiindcă vor dormi în spații amenajate în junglă, pe podele din lemn.
„Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre procurarea hranei și a apei sau pregătirea adăpostului!.” acesta este mesajul organizatorilor înainte să înceapă lupta.
Au apărut deja primele imagini, înainte ca show-ul să înceapă, iar telespectatorii sunt extrem de încântați.
Concurenții s-au pregătit psihic pentru competiție
Concurenții s-au pregătit fizic pentru această competiție foarte mult. Cei mai mulți dintre aceștia au avut nevoie și de pregătire psihică, gândindu-se la traiul pe care îl vor avea în Republica Dominicană. Radu Itu, vestitul pălărier a început să mănânce din timp mai puțin și să facă antrenamente intense.
„Traseele și clima vor fi marile probleme. M-am antrenat, mănânc odată pe zi și chiar deloc. Am slăbit. O să îmi fie dor de motocicleta mea, de oamenii de acasă, de iubita mea și de prietenii mei. Și de pălăriile mele o să îmi fie foarte dor, fiindcă nu o să pot să le mai fac”, a declarat și Radu Itu.
Nici Cătălin Zmărăndescu, fostul luptător nu a stat departe de sala de forță. Acesta s-a antrenat ca în vremurile când avea meciuri și este de părere ca echipa va trebui să fie unită în cadrul competiției.
„Cred că cel mai dificil lucru va fi să țin echipa strâns unită și închegată. Eu cred că ei au mai multă teamă decât am eu. Eu n-am niciuna. N-am frici, în afară de Dumnezeu. Poate mă va supăra despărțirea de cei mici. Sper să fiu ok, să mă împac cu gândul că ei sunt acasă și eu sunt acolo”, a spus Zmărăndescu pentru PRO TV.





