Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” a postat primele imagini cu locația în care sunt cazați concurenții sezonului 6. Aceștia sunt de câteva zile deja în Thailanda și filmează cu spor.
În noul sezon, cuplurile vor fi nevoite să reziste tentației a 8 ispite feminine și 8 ispite masculine. Primele 5 sezoane s-au filmat în Thailanda, iar sezonul 6 trebuia să se filmeze în Republica Dominicană. Din cauza pandemiei, producătorii au luat decizia ca emisiunea să fie filmată tot în Thailanda.
Unde sunt cazați concurenții în acest an
Radu Vâlcan le-a oferit urmăritorilor lui de pe Instagram o fotografie inedită cu superba locație din Thailanda. Conform experților, s-ar presupune că atât fetele, cât și băieții au fost trimiși pe aceleași insule ca în sezonul trecut.
Mai exact, după cele 24 de ore petrecute împreună, cuplurile au fost separate la 9 km distanță. Fetele se vor bucura de Insula Minitel și li se va testa dragostea de către ispitele masculine. Bărbații vor petrece timpul pe Insula Purimuntra, unde vor fi curtați de ispitele feminine.
Ce îi așteaptă pe fanii emisiunii
Cu siguranță publicul nu se va putea dezlipi de televizor nici de această dată. Radu Vâlcan le-a promis fanilor noi drame, noi cupluri și noi tentații care mai de care mai atrăgătoare. Tentație sau Relație vor fi singurele gânduri pe care le vor avea concurenții. Toată lumea este cu ochii pe Instagramul prezentatorului și abia așteaptă să mai primească câte un spoiler din spatele camerelor de filmat.
„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că am inceput deja filmările pentru cel mai nou sezon Insula Iubirii, într-o locaţie de vis, în Coconut Island, o insulă cu totul specială, de lângă Phuket. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că fanii acestei emisiuni vor avea parte de foarte multe surprize, avem o mulţime de noutăţi, mult mai multe ispite şi, totodată, mult mai multe provocări”, a declarat gazda emisiunii, Radu Vâlcan.