Nasrin Ameri, prezentatoarea de la Antena Stars care ar fi fost bătută de colega ei, Simona Hapciuc, a publicat pe rețelele de socializare prima imagine, după ce s-a externat din spital.
Prezentatoarea s-a filmat și pozat alături de colegii de platou într-o ediție specială pentru 1 Decembrie. Este prima dată când Nasrin a apărut pe rețelele de socializare, după conflictul cu Simona Hapciuc, colega ei de la Antena Stars.
Prima imagine cu Nasrin, după ce a fost bătută de Simona Hapciu. Cum a apărut vedeta pe rețelele de socializare
Înainte de merge pe platorile de filmare, Nasrin a postat o fotografie pe Instagram. Internauții așteaptă de zile întregi o reacție din partea prezentatoarei de TV care a lipsit destul de mult de pe rețelele de socializare.
În timp ce Nasrin a anunțat că o va da pe Simona Hapciuc în judecată, aceasta din urmă își susține nevinovăția și spune că ea nu a bătut pe nimeni.
„Are vânătăi pe mâini și a făcut un atac de panică. A rămas câteva ore în spital, pentru investigații medicale”, a declarat o persoană din anturajul prezentatoarei de TV, potrivit playtech.
„Avocații mi-au interzis să vorbesc, totul se va rezolva în instanță. S-a făcut plângere penală împotriva soțului ei, m-a sunat și m-a amenințat că-mi mă taie și pe mine și copilul”, a spus Simona Hapciuc.
Ce declarații a făcut Simona Hapciuc, după ce presupusa bătaie pe care i-a aplicat-o lui Nasrin
După ce în spațiu public au ieșit primele informații despre presupusa bătaie, Simona Hapciuc a negat orice acuzație. Fosta concurentă de la Survivor spune că nu i-a făcut nimic lui Nasrin.
„Nu mă interesează. Nu-i adevărat, nici măcar că am smotocit-o. Presupun că există camere și se va vedea pe camere. Acolo există camere. Nasrin face tot felul de declarații că se duce la INML.
Să se ducă și la zece INML-uri. Nu o să îi dea niciun certificat, pentru că nu are nimic. Când a ieșit din baie, ea nu avea absolut nimic. Îmi asum că sunt oaia neagră și mă doare în cot de ce zice toată lumea”, a declarat Simona Hapciuc, pentru fanatik.ro, negând corecția aplicată colegei sale.