Marin Barbu, cunoscut publicului drept „Nea Marin” a trecut printr-o intervenție chirurgicală la vârsta de 64 de ani. Se pare că o apendicită l-a adus pe acesta pe mâinile medicilor, astfel că a fost nevoie de operație.
Se pare că totul a decurs foarte bine, întrucât Nea Marin este deja pus pe fapte mari și nu are de gând să stea locului. Acesta a oferit primele declarații după operație și spune că este deja ocupat, iar în perioada următoare are mai multe lucruri de făcut.
Nea Marin: „Am treabă de făcut”
„Eu am ore de dans, am treabă de făcut! Nu știu ce a apărut, ce n-a apărut. Sunt la cursuri. Vorbiți cu Vârciu!” a declarat Marin Barbu pentru Fanatik
Vă amintim faptul că, în urmă cu o zi, „fiul adoptiv” al lui Nea Marin, Liviu Vârciu, a făcut o postare prin care i-a anunțat pe internauți ce s-a întâmplat cu cel supranumit „spaima vedetelor”.
„Dragilor, vă dau o veste bună și una rea. Nea Mărin s-a operat de apendicită la 64 de ani. Are apendicita la fel de a d**** cum e el. A stat în el până la vârsta de 64 de ani, e okay, e în regulă!” a transmis Liviu Vârciu pe Instagram
Cu toate că a întâmpinat greutăți de-a lungul vieții sale, Nea Marin se declară un om împlinit. Este foarte fericit că este tatăl a două fete, iar fiicele sale l-au făcut bunic. De asemenea, celebrul coregraf se bucură că a putut să-și facă o casă și să-și întemeieze o familie.
„Soția mea mi-a dăruit două fete. Fetele ne-au dăruit doi nepoți. Au început să prindă și ei aripi. Am reușit să construim împreună o căsuță și o familie frumoasă. Pot spune că am tot ce îmi doream de la viață.” mărturisea în trecut celebrul dansator