Reclamă

Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală de către o subalternă de 35 de ani, care lucrează în Primărie de opt ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat, conform News.ro.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 3 iunie a.c, de către un bărbat, apărător ales al unei femei de 35 de ani, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost hărţuită sexual.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că femeia ar fi fost angajată a unei instituţii publice începând cu anul 2016 şi până în prezent. De asemenea, a fost identificată şi persoana bănuită de comiterea faptei că fiind un bărbat de 59 de ani, din cadrul aceleiaşi instituţii”, informează oficialii Inspectoratului de Poliţie Prahova.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoana vizată de acuzaţii este primarul comunei Păuleşti, Tudor Sandu. Acesta candidează la alegerile din 9 iunie pentru un nou mandat, sub sigla PNL.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, edilul nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru hărţuire sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro