La aproape o săptămână de la tragedia de la Crevedia, localnicii încă nu își revin din șoc. În aceeași situație sunt și familiile victimelor, atât cele ale civililor, cât și ale pompierilor. Însă, se pare că edilul localității este mult mai bine și a decis să revină printre localnicii săi, dar nu cu mâna goală, ci cu faină și cartofi.
Explozia de la Crevedia a fost o adevărată tragedie care a lăsat urme adânci în rândul localnicilor și nu numai. Explozia de la stația GPL care funcționa ilegal a luat viața câtorva persoane, iar pe altele le-a marcat pe viață. După acest tragic incident, au ieșit la iveală mai multe detalii, inclusiv nereguli în ceea ce privește activitatea stației GPL din zonă.
În schimb, primarul din Crevedia pare că nu face decât să pice din lac în puț. Aceasta știe prin ce au trecut localnicii lui, dar s-a gândit că puțin ajutor din partea lui nu strică niciodată. Doar că, gestul său a fost unul destul de controversat, mai ales în contextul tragediei din Crevedia.
Ajutoare donate de firme private
În ultima vreme, aceasta și-a tot schimbat părerea. Ba știa, ba nu știa despre ceea ce se întâmplă la stația GPL din Crevedia. Face declarații, apoi se scuză și spune că nu a gândit atunci când a vorbit. În schimb, ceea ce îi revoltă pe localnicii din Crevedia este comportamentul primarului.
Nici bine nu s-au vindecat rănile exploziei, că cel care putea preveni o astfel de catastrofă se comportă ca în plină campanie electorală. Acesta a decis să împartă cartofi, pepeni și faină localnicilor, în ideea că așa le mai alină supărarea. Însă, cei din Crevedia nu au nevoie de așa ceva, mai ales că, în zonă, încă mai sunt cisterne cu gaz, gata să explodeze în orice moment.
Pentru ca împărțeala să meargă mult mai repede, edilul și-a luat ajutoare de nădejde. Împreună cu mai mulți angajați de-ai primăriei, a început să meargă prin sat să dea apă, cartofi, pepeni și făină.