Reclamă

Cortul în care funcţiona de aproape doi ani Piaţa Rahova, a fost rupt în două din cauza vântului puternic. Primarul Sectorului 5, Daniel Florea este acuzat de incompetenţă şi nepăsare, întrucât incidentul de faţă a pus în pericol real viaţa oamenilor.

”Din cauza incompetenței primarului Florea, cortul din Piața Rahova a căzut peste producători și peste cetățeni.Piața Rahova trebuia modernizată de acum un an și jumătate. Din păcate, și anul acesta Primarul Florea a alocat cel mai mic buget la Direcția de Piețe”, a declarat consilierul general și candidat la primărie, Valentin Voicu.

”Astăzi, am văzut ce s-a întâmplat în Piața Rahova și această nepăsare trebuie să înceteze. Se putea întâmpla o nenorocire, iar cetățenii și producătorii puteau fi răniți”, a comentat Voicu. El a mai spus că ”cel mai leneș dintre primari, probabil doarme liniștit la această oră”, pentru că la ora 4:00 dimineață niciun utilaj nu se afla pe str. Căruței, Badea Dumitru, Tiparniței, Ionescu Cristea, N. D. Cocea, Șinei, Uraniului, Platinei, Lacul Pasărea, Frânarului, Nufărul Galben, Eternității, Zețari, Brăniștari, Baciului, Vigoniei, Podul Giurgiului, Iordache Năstase, Anghel Alexandru.

”În calitate de cetățean în primul rând, solicit telefonic continuu de azi noapte, organelor abilitate din sectorul 5 pentru a scoate utilajele la deszăpezire,…. liniște totală, aleșii noștri dorm!”, a mai spus Valentin Voicu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro