Reclamă
Reclamă

Nici bine nu s-a dat startul reducerilor de Black Friday, că românii au și început să dea refresh aplicației eMAG, în speranța că pun mâna pe produsele dorite. Deși mulți s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a pune în coș produsele „vânate”, nu mică le-a fost uimirea când au văzut ce s-a întâmplat, de fapt.

Ca în fiecare an, Black Friday este perioada care îi pune pe jar pe românii care și-au pregătit din timp bugetul alocat pentru cumpărături. Magazinele se întrec în oferte care mai de care mai atractive, iar pe primul loc în preferințele românilor sunt electrocasnicele.

Anul acesta, românii au fost porniți spre achiziționarea de televizioare cu diagonale mari, mai ales că cei de la eMAG au pregătit oferte greu de refuzat. Cei care au vrut să se asigure că prind un astfel de televizor, s-au trezit de la 6 dimineața și au actualizat constant aplicația sau site-ul pentru a beneficia de reducere.

Stocurile s-au epuizat într-o secundă

Însă, nu mică le-a fost uimirea atunci când au văzut că în câteva secunde, stocul s-a epuizat instant, rămând disponibil spre achiziție același televizor, dar la preț întreg. Fiindcă televizorul mult dorit de toată lumea a dispărut ca prin minune, i-a făcut pe mulți să creadă că este vorba de o țeapă sau de o strategie de marketing.

Reclamă
@mihailastefanvlog Teapa de Black Friday Emag – a luat cineva TV ul samsung ? #foryoupage #foryou #fyp #for #fy #mihailastefanvlog ♬ sunet original – MihailaStefanVlog

Un român și-a spus oful pe TikTok, acolo unde, în secțiunea de comentarii s-au emis mai multe teorii cu privire la acest inconvenient. Mulți au spus că stocul a fost unul limitat, astfel că, cine a fost mai rapid a avut ocazia să cumpere televizorul cu o reducere substanțială.

Există și voci care susțin că eMAG le-a dat țeapă și nu doar cu acest televizor, ci cu mai multe produse pe care puseseră ochii. Unii sunt extrem de nemulțumiți de faptul că multe produse, printre care și iPhone 13, au același preț ca în restul anului și că nu văd nicio reducere specială de Black Friday.

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro