Reclamă

După ce jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită fără suflare la domiciliul său, după mai bine de trei săptămâni în care nu a dat niciun semn, veştile au circulat, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Psihologul Gabriel Diaconu este unul dintre cei care a vorbit public despre Cristina deoarece a cunoscut-o.

„Tocmai am aflat că a murit Cristina Topescu. E foarte greu să procesez informația. Cristina a fost unul dintre jurnaliștii pe care îi respect, cu care am colaborat nu o singură dată, de-a lungul anilor. O știu din perioada când era imaginea știrilor la Prima Tv, m-am reîntâlnit cu ea și am făcut mai multe emisiuni în perioada ei la Antena 3. E oribil. Îngrozitor. Mai avea multe lucruri de făcut, de zis pentru țara asta căreia i-a dat atât de mult, și care până la urmă i-a dat atât de puțin înapoi.
Păcat. Atât de păcat”, a scris Gabriel Diaconu pe facebook.

Poliţiştii au găsit în apartamentul jurnalistei şi animalele sale. Acestea erau moarte. Se pare că femeia a fost văzută ultima dată pe data de 23 decembrie, iar activă pe whatsapp ar fi fost pe 28 decembrie. Prietenii acesteia susţin că este primul an în care Cristina nu răspunde la urările de sărbători.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro