Reclamă

Petruţa, femeia despre care Gheorghe Dincă le-a povestit anchetatorilor că a fost la el în casă în perioada în care o ţinea sechestrată pe Luiza, a fost găsită de jurnalişti. Ce spune tânăra despre implicarea ei în acest caz?

Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că i-a cunoscut pe Petruţa şi pe Ştefan, după ce a fost la RAR, în Piteşti. După o lună, Petruţa ar fi venit la el acasă, unde ar fi întreţinut relaţii intime. De acolo până la un scandal monstru a fost doar un pas, susţine Dincă.

Ştefan, iubitul Petruţei, ar fi aflat şi ar fi apărut după miezul nopţii, însoţit de doi indivizi. Cei trei l-ar fi bătut şi l-ar fi legat pe „monstrul din Caracal”. Totul însă, nu s-ar fi oprit aici. Câteva zile mai târziu, Petruţa s-ar fi întors şi ar fi rămas în casa lui Dincă.

„Pe 11 aprilie, Petruţa a venit la mine, mi-a spus că Ştefan o bate, a rămas câteva zile şi am făcut sex. Pe 14 aprilie, când Petruţa dormea am plecat să cumpăr cafea şi coniac. Am văzut-o pe Luiza şi am vrut să o duc acasă, eram sătul de sex. Am auzit-o că a vrut să scoată banii şi am crezut că e prostituată”, le-a povestit Dincă anchetatorilor.

Petruţa este din Baia de Aramă şi studiază la Universitatea Politehnica din Timişoara. Contactată de RTV, tânăra a negat tot ce a spus Gheorghe Dincă. Ba mai mult, a susţinut că nici nu-l cunoaşte pe „monstrul din Caracal” şi că nu a fost niciodată în Caracal.

De asemenea, Petruţa nu a fost contactată pentru a da declaraţii, dar susţine că a sunat la poliţie pentru a cere lămuriri.


Reclamă

Share.

Pasionata de jurnalism cu o experienta de peste 20 de ani. A lucrat la publicatii precum capital.ro, evenimentul zilei cat si digi24.ro

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro