Fanii Adelei Popescu au trăit adevărate emoții, după ce actrița a publicat, pe rețelele de socializare, o imagine cu soțul ei, Radu Vâlcan, care a creat confuzie printre cei care îi urmăresc fiecare postare.
Adela Popescu, care este deja mama a trei băieți superbi, a lăsat să se înțeleagă că ar fi însărcinată cu cel de-al patrulea copil. Totul s-a dovedit până la urmă să fie o mare confuzie.
Prima reacție a Adelei Popescu, după ce a lăsat de înțeles că e iar însărcinată
La scurt timp după ce și-a indus fanii în eroare cu privire la o nouă sarcină, Adela Popescu a ținut să explice despre ce este, de fapt, vorba. Prezentatoarea de la ProTV a mărturisit că nu mai e mulțumită de felul în care arată.
„Acum 7 zile m-am uitat în oglindă și zic: ‘Sunt bătrână!’ Nu știu, am avut așa o chestie ciudată, m-am uitat în oglindă, mi s-a părut că sunt bătrână.
Sigur, este și o chestiune de percepție, sunt și 8 luni de nesomn, mai mult sau mai puțin, plus toată perioada asta stresantă, care se reflectă în tot felul de lucruri.
Suntem nervoși, nu dormim noaptea, însă uitându-mă așa la mine și spunând că nu prea îmi place ce văd, am zis să mă duc la cosmetică. A fost surprinderea mare când cosmeticiana mi-a zis: ‘Dar să știi că-ți arată bine tenul”, a povestit Adela Popescu pe Instagram.
De la ce a pornit confuzia cu noua sarcină a Adelei Popescu
În fotografia buclucașă, Adela Popescu apare îmbrățișată alături de Radu Vâlcan. Fiind doar ei doi în imagine, ea a ținut să scrie câteva cuvinte care i-a făcut pe fanii să se întrebe dacă nu cumva așteaptă un nou copil.
„Noi trei, găsiți intrusul!”, a scris prezentatoarea TV, în dreptul unei imagini cu soțul ei. „Mă refeream la acest coș. Nu sunt gravidă!”, a fost mesajul postat ulterior de vedetă.