Reclamă
Reclamă

După mai bine de două decenii, prima cursă aeriană directă între România și Statele Unite ale Americii a aterizat pe aeroportul internațional John F. Kennedy din New York. Evenimentul a avut loc în data de 7 iunie 2024, când avionul companiei românești HiSky a efectuat zborul fără escală din București până la New York, ajungând la destinație la ora locală 11.52, după o călătorie de aproximativ 10 ore.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, împreună cu Consulul General al României la New York, Simona Florea, au întâmpinat pasagerii și echipajul la sosire. Aeronava a fost pilotată chiar de directorul general al companiei HiSky, Iulian Scorpan, care a primit din partea ambasadei diploma inaugurală a noii curse transatlantice.

„Reluarea zborurilor fără escală este un pas semnificativ pentru apropierea românilor și americanilor, contribuind, totodată, la impulsionarea turismului, atragerea investițiilor americane și, nu în ultimul rând, la creșterea comerțului bilateral,” a declarat Andrei Muraru. El a adăugat că „odată ce românii vor putea călători fără vize în Statele Unite, această cursă directă le va oferi un motiv în plus de a reveni în America”.

Reclamă

În luna decembrie a anului trecut, compania HiSky a primit autorizarea necesară din partea Departamentului Transporturilor din SUA pentru a efectua zboruri regulate către Statele Unite ale Americii. Cursele aeriene directe pe ruta București-New York vor avea acum patru frecvențe pe săptămână, cu plecări din România în zilele de luni, miercuri, vineri și sâmbătă.

Primii pasageri sosiți pe pământ american au fost felicitați de autoritățile aeroportuare și de reprezentanții diplomatici ai României, după ce aeronava a fost întâmpinată cu ritualul aeronautic, fiind stropită cu tunuri de apă pe platforma aeroportului.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro