Procurorii au făcut noi percheziții, joi dimineață, în dosarul fraților Tate.

Mascații au descins la cel mai bun prieten al milionarilor, Vlad Obu, patronul unei firme de videochat. De asemenea, au avut loc percheziții și la locuința mamei copilului lui Tristan Tate, dar și la o locuință a acestora din Prahova. 

Oamenii legii au descins joi dimineață în șapte locații din București, Ilfov și Prahova. Aceștia caută mai multe informații în dosarul care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. 

Percheziții de amploare în dosarul fraților Tate

„În această dimineață, procurorii DIICOT – Structura Centrală, în continuarea cercetărilor în cauza privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, pun în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Prahova. Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiști din cadrul BCCO București și SCCO Ilfov. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.  

Cel mai bun prieten al fraților Tate, Vlad Obu, patronul unei firme de videochat, a fost ridicat de mascați și dus la audieri.  

Prietenul cel mai bun al fraților Tate, luat pe sus de mascați! Vlad Obu, dus la audieri
Sursa: Inquam Photos

Vlad Obu dus la audieri

Reamintim că frații Tate au fost arestați preventiv pe data de 29 decembrie 2022. Milionarii sunt acuzați de procurori de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Recent, cei doi au făcut contestație la decizia de arestare preventivă a Tribunalului București. Curtea de Apel le-a refuzat solicitarea, motiv pentru care frații vor rămâne în continuare în arest preventiv. 

Pe de altă parte, avocatul celor doi susține că milionarii neagă toate acuzațiile. Mai mult, apărătorul acestora a precizat că cei doi au spus că vor pune la dispoziția procurorilor toate cele necesare pentru a se afla adevărul. În ceea ce privește acuzația de viol, avocatul milionarilor spune că aceasta nu are bază legală. 

De aceeași părere a fost și judecătorul. În cazul acuzației de viol, magistratul le-a cerut procurorilor mai multe probe, precizând că doar declarația presupusei victime nu este de ajuns. 

Reamintim că alături de frații Tate au mai fost arestate și două române, dintre care una a fost polițistă în cadrul Poliției Capitalei. Este vorba despre Luana Alexandra Radu și Georgiana Naghel.