Prețurile la energie și gaze în România ar putea suferi transformări semnificative din 2025, odată cu expirarea măsurii de plafonare a acestora, după luna aprilie. Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) a prezentat trei scenarii posibile care variază de la menținerea plafoanelor, ce ar impacta bugetul de stat, până la eliminarea completă a limitărilor, ceea ce ar genera scumpiri pentru consumatori, conform unui raport Agerpres.
Primul scenariu vizează menținerea măsurii de plafonare a prețurilor la energie, cu prețurile gazelor naturale la același nivel de 0,310 lei/kWh cu TVA inclus. Aceasta ar proteja consumatorii vulnerabili, însă ar impune presiuni financiare asupra statului, care ar putea duce la creșterea taxelor. Dumitru Chisăliţă, președintele AEI, a afirmat într-un comunicat că „Se vor stabili cel mult două niveluri de prețuri, probabil 1,3 lei/kWh cu TVA inclus pentru un consum peste 255 kWh/lună și de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus pentru un consum sub 255 kWh/lună.”
De asemenea, Chisăliță estimează că prețul energiei electrice ar putea scădea cu aproximativ 21% pentru consumatorii care utilizează mai mult de 255 kWh/lună și ar putea crește cu 17% pentru cei care consumă sub 100 kWh/lună. Aceasta ar conduce la o majorare medie de 6 lei pe lună pentru o factură de 50 kWh.
Scenariul doi implică eliminarea plafoanelor și pregătirea unei liberalizări minime a pieței. În această situație, prețurile gazelor naturale ar rămâne aproximativ aceeași, la 0,310 lei/kWh cu TVA inclus, în timp ce la energia electrică prețul estimat ar fi de aproximativ 1,15 lei/kWh cu TVA inclus.
Al treilea scenariu analizează posibilitatea eliminării plafoanelor începând cu 1 aprilie 2025, fără o pregătire minimă pentru liberalizarea pieței. În acest caz, probabil consumatorii de gaze naturale vor plăti prețuri de minimum 0,380 lei/KWh, iar pentru energia electrică prețurile vor depăși 1,38 lei/kWh cu TVA inclus.
Chisăliță subliniază că „De precizat că dacă scenariul 2 și 3 degrevează bugetul României de costurile subvenţiei, scenariul 1 ar aduce cheltuieli importante pentru acoperirea subvenţiilor din energie, coroborat cu pierderea unor surse de finanţare europeană care se vor materializa în noi creșteri de taxe și impozite, care îi vor afecta în primul rând pe cei mai săraci dintre români.”