În urma atacului asupra a două rafinării din Arabia Saudită prețul petroului a explodat, iar sâmbătă producția mondială de petrol a scăzut cu 5% asta însemnând nu mai puțin de 5,7 milioane de barili pe zi.

La scăderea prețului a contribuit și faptul că Donald Trump a autorizat utilizarea rezervelor de petrol ale U.S. Strategic Petroleum Reserve (SPR) dacă va fi cazul şi în cantitatea de care este nevoie.
Prințul Abdulaziz bin Salman care de altfel este și Ministrul Energiei a declarat că parte din producția pierdută în urma atacului, va fi recuperată prin accesarea unor instalații de depozitare uriașe aflate în administrarea statului. Regatul saudit este cel mai mare exportator de petrol din lume și specialiștii se așteaptă ca aceștia să se folosească de rezervele pe care le deține pentru ca exportul de țiței să nu fie afectat și să funcționeze în limite normale.

Atacurile au fost revendicate de insurgenţii huthi din Yemen, aceștia au folosit nu mai puțin de 10 drone și au declarat că vor continua atacurile atâta timp cât coaliția condusă de Arabia Saudită efectuează raiduri aeriene împotriva insurgenţilor huthi, în Yemen.

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman a declarat telefonic președintelui american Donald Trump că:„Regatul are voinţa şi capacitatea de a face faţă şi a răspunde la această agresiune teroristă” mai mult de atât  potrivit autoritățiilor incendiile au fost deja stinse.