Sari la conținut
Ultimele știri
Externe

Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara perimetrului, FBI investighează tentativa de asasinat

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • 1 minut de citit
Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara perimetrului, FBI investighează tentativa de asasinat

Presupusul autor al focurilor de armă de la mitingul lui Donald Trump se afla în afara perimetrului în aer liber unde avea loc evenimentul electoral, a spus la CNN procurorul comitatului Butler din statul Pennsylvania, Richard Goldinger.

„Nu ştiu cum a ajuns în locul unde se afla, dar era în afara incintei”, a declarat procurorul, adăugând că nu are informaţii despre identitatea sa. Bărbatul nu avea niciun document asupra lui.

La o conferință de presă din această dimineață, polițiștii au spus că motivul atacatorului nu este cunoscut.

Mai mulți martori susțin că l-au văzut pe bărbat pe acoperișul unei clădiri din apropiere.

Lt. Col George Bivens de la Poliția de Stat din Pennsylvania a spus că polițiștii de la fața locului au acționat „eroic” și că nu există niciun motiv să credem că mai există vreo „amenințare” în prezent.

FBI, care a preluat ancheta, a spus că atacul asupra lui Trump a fost o „tentativă de asasinat”.

„În această seară, am avut ceea ce numim o tentativă de asasinat împotriva fostului nostru președinte Donald Trump. Este încă o scenă activă a crimei”, a spus Kevin Rojek, agentul special responsabil al biroului FBI din Pittsburgh.

El a spus că autoritățile încearcă „să identifice persoana care a făcut acest lucru și motivele sale”, și a cerut publicului să contacteze autoritățile dacă au orice informații care ar putea ajuta.

Totuși, anchetatorii spun că identitatea suspectului ar putea fi făcută publică „în câteva ore”.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Externe