Un presupus agent israelian ar fi facilitat urmărirea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, prin aplicarea unei substanțe pe mâna acestuia, a relatat postul de televiziune i24News, citând canalul saudit Al-Hadath. Conform informațiilor, atacul israelian decisiv a fost lansat după confirmarea prezenței lui Nasrallah la cartierul general al grupării din suburbia Dahiyeh, sudul Beirutului.
Potrivit canalului saudit, lunea trecută, Nasrallah s-ar fi întâlnit la Beirut cu un bărbat venit din Iran. În urma acestei întâlniri, după cum au declarat sursele, liderul Hezbollah ar fi fost plasat sub supraveghere strictă de către Israel. „În cursul reuniunii, bărbatul a reuşit să aplice pe palma lui Nasrallah o substanţă specială de urmărire, invizibilă cu ochiul liber”, au adăugat acestea, permiţând astfel monitorizarea deplasărilor sale.
Conform surselor Al-Hadath, un agent israelian ar fi asistat la sosirea lui Nasrallah la cartierul general al Hezbollah și ar fi comunicat echipei sale despre aceasta. Informaţiile au permis serviciilor de informații israeliene să identifice momentul prezenţei liderilor Hezbollah la aceeași locație. Când a fost confirmată prezența lui Nasrallah și a altor lideri, și aceștia au încetat să se mai miște timp de două minute, Israelul ar fi declanșat atacul aerian.
În momentul atacului, se afirmă că cele șase clădiri deasupra cartierului general Hezbollah erau pe jumătate goale, motiv ce ar putea explica numărul relativ scăzut de victime.