Noi dezvăluiri de la primele audieri publice ale preșesintelui Americii, Trump, ajută la conturarea personalității acestuia.

Primele dezvăluiri din ședințele Parlamentului cu referire la condamnare, au arătat faptul că președintele este în stare să sacrifice America pentru semenii săi. Cel mai critic pas de până acum în ancheta privind presupusa schemă a lui Trump, de a constrânge ajutorul Ucrainei pentru campania sa de reelecție, a ridicat o întrebare pentru fiecare cetățean american în acest întunecat capitol național.

Folosind ca și sentință doi martori, diplomați și conștiincioși, apolitici, care și-au dedicat viața serviciului național, a construit o bază pentru un cazul în care Trump a acuzat de puterea sa mult mai mare. Este o poveste sigură care se va auzi iar și iar în săptămânile următoare, în timp ce parlamentarii au în vedere dacă va trata Trump stigmatul istoric de a fi cel de-al treilea președinte care va fi condamnat.

Noul detaliu, pe lângă faptul că nu există nicio dovadă a vreunei legături directe între Trump și o încercare de a presiona Ucraina în direcția vizării lui Biden repezintă o lovitură pentru revendicările republicane. Trump este luat în vedere de multe persoane și acțiuniile lui sunt urmărite pas cu pas de fiecare american.