Reclamă
Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că va convoca ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) săptămâna viitoare, joi.

Întrebat când va fi convocată ședința CSAT cu privire la cedarea către Ucraina a unui sistem Patriot și dacă acest subiect mai e de actualitate, șeful statului a răspuns: „Problema este de actualitate, cu siguranță. Voi convoca o ședință a CSAT săptămâna viitoare, joi, ședință unde, probabil, se va discuta și această chestiune”.

Președintele Klaus Iohannis afirma, la Washington, pe 7 mai, că România va găsi o soluție în privința cedării către Ucraina a unui sistem Patriot de apărare antiaeriană.

Reclamă

„Există, evident, nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană în Ucraina, sisteme avansate, și în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuție destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei. România dispune de astfel de sisteme și atunci, sigur, am fost întrebați și noi. Și președintele Biden a adus această chestiune în discuție și am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu, acasă, în CSAT, cum putem să punem problema, ce putem să oferim și, evident, ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluție”, declara, atunci, Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a coprezidat, marți, Summitul Formatului București 9 (B9) de la Riga, alături de omologul polonez și leton, Andrzej Duda, respectiv Edgars Rinkevics.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro