Rusia reprezintă cel mai mare risc pentru securitatea europeană și euroatlantică, iar NATO trebuie să fie pregătită să se apere împotriva atacurilor Rusiei, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis, la Washington, în cadrul summitului Alianței.
„În fața atacurilor hibride folosite de Kremlin, statele NATO trebuie să fie pregătite să se apere. Așadar, deciziile pe care urmează să le luăm în următoarele zile vor duce la acțiuni și mai eficiente pentru a consolida securitatea noastră. Unitatea și solidaritatea reprezintă clar avantajul nostru strategic și s-a văzut în anii de când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei foarte clar acest lucru.”, a adăugat președintele român.
Summitul are mize importante pentru securitatea noastră și va marca progrese decisive pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO, în special de-a lungul Flancului Estic și la Marea Neagră, a mai explicat șeful statului.
„Pentru noi e important ca regiunea Mării Negre să fie considerată de importanță strategică. O abordare mai structurată înseamnă inclusiv creșterea prezenței aliate. Aliații adoptă măsuri de întărire a apărării aeriene pe flancul estic. Asta sigur ne privește pe noi, ne amintim de situații în care drone au căzut pe teritoriul național.”, a mai declarat președintele.
Iohannis a mai spus că „România și cetățenii săi beneficiază de cea mai importantă garanție de securitate din toate timpurile.”