Reclamă
Reclamă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinților de Îngeri”.

Actul normativ prevede că părinții care au trecut printr-o astfel de experiență vor beneficia de acces gratuit la zece ședințe de consiliere psihologică, pe o perioadă de șase luni.

„Se instituie ziua de 15 octombrie ca Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată «Ziua Părinților de Îngeri». În scopul marcării «Zilei Părinților de Îngeri», autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza evenimente și activități publice”, arată legea promulgată de către șeful statului, informează News.ro.

Reclamă

Părinții copilului decedat în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, care sunt sau nu asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate la data decesului acestuia, beneficiază de zece ședințe de consiliere psihologică gratuite, pe o perioadă de 6 luni de la respectiva dată.

„Decontarea ședințelor de consiliere psihologică se realizează de la bugetul de stat alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială și agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Finanțarea cheltuielilor se asigură de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare, inclusiv fonduri externe rambursabile și nerambursabile, potrivit legii, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, mai spune sursa citată.

De asemenea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Sănătății elaborează normele metodologice de punere în aplicare a prevederilor, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro