Reclamă
Reclamă

Președintele Biroului Electoral Central (BEC), judecătorul Vasile Bîcu, a transmis vineri un mesaj în contextul alegerilor din 9 iunie, subliniind importanța participării la vot. Potrivit acestuia, renunțarea la exercitarea dreptului constituțional la vot nu aduce niciun fel de beneficii, ci doar afectează capacitatea colectivității de a-și impune voința proprie.

„Dragi români, alegători din țară și din străinătate, doar câteva zile ne mai despart de data de 9 iunie, dată care, în acest an, a căpătat o importanță aparte pentru noi, fiind ziua în care îi alegem pe cei care vor avea grijă de dezvoltarea comunităților noastre de la nivel local și județean, precum și pe cei care vor asigura apărarea și promovarea intereselor românilor în Parlamentul European. Ziua votului ar trebui să fie privită și tratată, de fiecare dintre noi, ca o zi de sărbătoare, această zi fiind, în esență, sărbătoarea democrației. Cu acest prilej, sunt celebrate drepturile fundamentale ale omului: dreptul la libera exprimare, dreptul de a fi ales și dreptul de a alege”, a declarat președintele BEC.

Bîcu a subliniat că dreptul de a alege reprezintă afirmarea voinței proprii asupra viitorului comunităților. „Votul este expresia respectului și a grijii față de copii, părinți, frați, vecini și ceilalți semeni”, a adăugat el.

Reclamă

„Ziua alegerilor este ziua în care puterea se reîntoarce la oameni. Este momentul exprimării opiniei în privința celor pe care i-ați învestit cu încredere în urmă cu patru, respectiv cinci ani, și al evaluării felului în care aceștia au înțeles să își îndeplinească mandatele și să vă reprezinte interesele. Din aceste motive, exprimarea opțiunii, prin vot, implică un grad înalt de responsabilitate. Așadar, la alegerea unui anumit competitor trebuie să analizăm, cu seriozitate, dacă soluțiile pe care acesta le propune corespund valorilor, criteriilor și dorințelor noastre. Cele trei decenii de procese electorale democratice ne-au dezvoltat capacitatea de a distinge mult mai ușor între simple promisiuni și acele propuneri care au potențial real de materializare”, a continuat Vasile Bîcu.

Judecătorul a menționat că „discursul instigator la ură, agresivitatea, discriminarea și manipularea opiniei publice generează doar dezbinare și instabilitate, în timp ce echilibrul, stabilitatea și dialogul constructiv dezvoltă societăți în care bunăstarea și respectul față de nevoile și libertățile celorlalți primează”.

„Doar cooperarea duce la pace, armonie și prosperitate, iar fără aceasta valorile democratice și morale ale societății noastre nu ar fi existat. Este important ca fiecare dintre noi să alegem în deplină cunoștință de cauză și să optăm pentru acei candidați care ascultă real și cu atenție care sunt nevoile și aspirațiile noastre și care propun soluții concrete, coerente și corecte la problemele care ne preocupă”, a mai insistat președintele BEC.

Bîcu a subliniat că, chiar dacă, în anumite momente, așteptările justificate și speranțele nu au fost împlinite, „renunțarea la exercitarea dreptului constituțional la vot nu ar avea niciun fel de efect benefic, ci doar ar reduce din capacitatea colectivității de a-și impune voința proprie”.

„Participarea la vot este esențială, având chiar și posibilitatea de a nu opta pentru vreunul dintre competitorii electorali. De aceea, înainte de a renunța la dreptul dumneavoastră de a vota, reflectați bine, luând în considerare faptul că democrația s-a dovedit a fi cea mai bună formă de guvernare pe care a dezvoltat-o umanitatea, precum și faptul că puterea colectivă devine cu atât mai mare cu cât prezența la vot este mai ridicată”, a subliniat Bîcu.

El a punctat că fiecare vot introdus în urnă este „un pas către un viitor mai bun, mai just și mai prosper”.

În finalul mesajului său, președintele BEC a declarat: „Votul este unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru noi și pentru urmașii noștri. Un gest responsabil și generos, prin care onorăm, totodată, eforturile persoanelor implicate în pregătirea și desfășurarea alegerilor, precum și încercările, luptele și sacrificiile înaintașilor noștri. Să mergem la vot, iar pe drumul de întoarcere de la urne să avem conștiința că ne-am făcut datoria, că am luptat, o dată în plus, pentru valorile care ne dau sens și că am ales oameni care ne împărtășesc viziunea. România este casa noastră, iar în data de 9 iunie suntem chemați să avem grijă de ea.”

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro