Ce se întâmplă cu alegerile anticipate.
„Noutăţile ar fi în ce priveşte alegerile anticipate reducerea termenelor, pentru că acum pentru alegeri la termen înseamnă cel puţin 90 de zile. Or, potrivit Constituţiei, ai cel mult 90 de zile pentru a organiza alegeri anticipate. Propunerea noastră a fost de cel puţin 50 de zile pentru perioada electorală, dar potrivit calculelor va fi puţin peste 50 de zile perioada electorală pentru anticipate. A fost preluarea pentru votul în străinătate – cele trei zile de vineri, sâmbătă şi duminică în străinătate şi în ţară doar duminica, cu prelungirea votării pentru cele trei zile în străinătate şi în ţară până la ora 23,59, astfel încât să ne asigurăm că vor vota cât mai mulţi alegători. A fost crescut numărul de parlamentari pentru Circumscripţia 43 străinătate, astfel încât să asigure o mai mare reprezentare a cetăţenilor cu paşaport CRDS în evidenţele AEP, de la doi la patru senatori şi de la patru la opt deputaţi şi la fel o serie de proceduri pentru simplificarea procesului de votare”, a afirmat Mituleţu-Buică.
„Potrivit calculelor noastre, poate ajunge la un miliard de lei acest proces electoral – localele şi, dacă vor fi, parlamentarele tot în aceeaşi sumă putem să ne încadrăm, deoarece prin ordonanţă de urgenţă s-a stabilit că, dacă avem alegeri generale, locale la termen şi se declanşează alegeri parlamentare anticipate, mergem pe aceeaşi infrastructură – BEC, Biroul Electoral Judeţean; birourile de circumscripţie comunale, fiind înfiinţate pentru locale, rămân funcţionale pentru alegerile parlamentare; şi birourile secţiilor de votare”, a explicat preşedintele AEP.





