„Nu sunt supărat, nici afectat, trebuie să mulțumim Domnului și pentru ocară.”

Recent, preotul Calistrat a fost implicat într-un scandal amplu. În spațiul public a apărut o filmare în care acesta lovește o femeie chiar în curte mânăstirii în care slujește. Clipul a generat mult vâlvă, iar oamenii au reacționat imediat. Preotul a fost aspru judeca, iar acum a răspuns tuturor criticilor. Ce mesaj a transmis părintele Calistrat?

În data de 9 noiembrie, preotul Calistrat a fost protagonistul unei dispute ce a avut loc în curte Mănăstirii Vlădiceni. Acesta s-a cerata cu două femei, iar în punctul culminat al conflictului a lovit-o pe una dintre ele. Întreaga scenă a fost filmată, distribuită în spațiul public și judecată. Pentru gestul său preotul a fost aspru criticat.

Acum, la câteva săptămâni de la eveniment, preotul Clistrat a avut prima reacție în legătură cu incidentul. Acesta și-a spus parte lui de poveste și a vorbit despre cele întâmplate.

„După prima săptămână de post al bucuriei, am putut străbate cu mintea printre avalanşele de insulte care de care mai dure şi mai pătimaşe. Cuvinte grele, replici dure. Tot felul de confecţii verbale răutăcioase izvorâte din prisosul unor inimi pline de dreptate, justiţie, adevăr, sau păreri bine construite în ceea ce priveşte o faptă negheobă, săvârşită la un moment de neatenţie şi neluare aminte. Un moment în care sigur Duhul Sfânt pleacă de la om, cum mi s-a întâmplat şi mie.

Mai întâi lui Dumnezeu şi celor bine credincioşi le cer iertarea creştină. Pentru că le-am tulburat liniştea postului, a sufletului şi a minţii, prin proasta ieşire din fire şi gestul brutal de răfuială cu cele două femei mici sufleteşte şi moral. Scuzele nu folosesc la nimic. Fapta este incalificabilă şi demnă de pedeapsa primită, atât din partea superiorilor, a publicului, a societăţii consternate de un gest injust, pe fondul unor ambiţii feminine, provocate în formă continuă, instigând la dezordine în timpul slujbelor. Însă raportate la persoana mea, omul iute şi neatent în momentul nedorit, s-au petrecut cele ştiute.”, a scris preotul Calistrat în mediul online.

Preotului Calistrat, prima reacție după scandal în care a fost implicat! Cum și-a scuzat ieșirea. „Ambiţii feminine…”
Social media

„Nu sunt afectat”

În mesajul său, preotul a mai subliniat că presa poartă o parte din vina pentru amploare pe care a luat-o scandalul. Acesta a spus că tot ce a apărut în spațiul public a fost exagerat și distorsionat. Mai mult, preotul spune că nu a fost afectat de cele întâmplate și doar a înțeles că este un om cu slăbiciuni, care „poate cădea în ispită”.

„Simt că lecția de la Dumnezeu, a fost cu scopul de a vedea că sunt om cu slăbiciune și pot cădea în ispită, dacă nu am trezvie în minte. Nu este doar vina mea personală. Chiar o parte din media, și-a adus un aport deosebit prin metodele ei clasice de destorsionare a realității lucrurilor… Să facă dintr-un călugăr obișnuit, un personaj de carton, un impostor, un pericol public, un personaj negativ al societății.

Nu sunt supărat, nici afectat, trebuie să mulțumim Domnului și pentru ocară. Îmi pare foarte rău că am distras atenția mijloacelor de informare în masă, de la lucruri mult mai serioase și importante necesare societăți, la infantilul și mediocrul meu conflict cu cele doua femei.”, a mai transmis preotul Calistrat.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.