Apel la echilibru și răbdare, făcut de premierul țării, Ludovic Orban, pe postul național de televiziune.
Orban a declarat că este mulțumit de modul în care românii, cetățeni, reprezentanți ai Bisericii și autorități au gestionat Sărbătorile Pascale de anul acesta, chiar dacă asta a însemnat să stea în casă, departe de cei dragi. S-au creat astfel premisele, spune premierul, pentru a limita riscul de răspândire a noului Coronavirus.
„Modul în care s-a desfășurat Sfânta sărbătoare de Paște a fost un mod extrem de pozitiv. Aș vrea să transmit către toți cetățenii români, către preoți, către slujitorii Bisericilor care au sărbătorit Paștele aprecierea și respectul meu, pentru modul exemplar în care au respectat regulile stabilite. Am trecut de un moment care putea să fie foarte dificil și putea să aibă consecințe negative. Cred că sărbătoarea pascală s-a derulat în condiții extrem de bune și că nu poate să constituie baza unei creșteri a riscului de răspândire a virusului”, a declarat Orban.
În același timp, premierul a atenționat că nu suntem încă în punctul la care să ne permitem o relaxare, întrucât riscul ar fi încă prea mare.
„Asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm, că trebuie să renunțăm la proverbul ‘Paza bună trece primejdia rea’, încă nu suntem la vârful epidemiei, încă trebuie să respectăm toate regulile, să respectăm toate măsurile care au fost luate de autorități pentru a continua această atitudine corectă de a ne feri de îmbolnăvire şi a-i feri şi pe cei din jurul nostru de riscul de îmbolnăvire”, a transmis prim-ministrul.