Reclamă

În dimineața acestei zile, în jurul orei 06:00, Boris Johnson a fost operat într-un spital din Londra. După numai patru ore, prim-ministrul Marii Britanii s-a întors acasă. Anunțul a fost făcut public de către purtătorul său de cuvânt. Totodată, acesta a transmis și starea actuală de sănătate a bărbatului, dar și motivul pentru care a ajuns pe mâinile medicilor. 

Boris Johnson a suferit o intervenție chirurgicală

Potrivit anunțului emis, premierul a suferit o operație minoră, după ce s-a confruntat cu o problemă a sinusurilor. În același timp, purtătorul său de cuvânt a mai adăugat că politicianul va avea nevoie de odihnă pentru a se reface complet, chiar dacă la mijloc nu este vorba despre vreo problemă gravă de sănătate.

„Premierul a avut o operație minoră de rutină legată de sinusurile sale. Se va odihni în această dimineață”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Acum, premierul britanic, care a împlinit duminică frumoasa vârstă de 58 de ani, se recuperează acasă. Mai mult de atât, el intenționează să participe marți la consiliul de miniștri.

Premierul Marii Britanii a fost operat la un spital din Londra. Cum se simte acum Boris Johnson
Arhivă presă internațională

Prim-ministrul a ajuns pentru prima oară în spital anul acesta

Primele informații din presa din străinătate arată că politicanul a fost pentru prima oară la spital anul acesta. Ultima oară când a avut nevoie de ajutorul medicilor a fost în anul 2020, atunci când a fost diagnosticat cu Covid-19. Atunci, el a petrecut mai multe zile la spital, dintre care trei sub asistență respiratorie.

Boris Johnson se odihnește în aceste momente, pentru a se recupera în urma intervenției la care a fost supus. Momentan, nu au fost oferite mai multe detalii cu privire la starea lui de sănătate. Cu siguranță, în zilele următoare vor apărea noi informații despre cum decurge refacerea sa.

Pentru următoarele 24 de ore, deciziile semnificative sunt delegate vicepremierului Dominic Raab. Dominic Raab este în prezent ministrul britanic al Justiției și vicepremier, iar Simon Case, funcționarul britanic cu cel mai înalt rang, au fost ținuți la curent cu operația de astăzi, conform purtătorului de cuvânt.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro