Reclamă

Premierul Marcel Ciolacu, în vizită oficială la Chişinău, a reafirmat suportul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova după o întâlnire cu preşedintele Maia Sandu. „România crede în vocaţia europeană a R. Moldova şi va continua să sprijine fără echivoc continuarea acestui drum”, a declarat Ciolacu.

Vizita premierului vine în contextul organizării iminente a unui referendum în Moldova cu privire la aderarea la Uniunea Europeană, sincronizat cu alegerile prezidenţiale. Discuţiile dintre cei doi oficiali au subliniat importanţa traseului european al ţării vecine, menţionează guvernul român într-un comunicat oficial.

Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul României de a susține Moldova în eforturile sale europene, inclusiv prin împărtăşirea experienţelor din procesul de integrare. „Miza proiectelor comune de sprijin este de a oferi cetăţenilor şi comunităţilor încredere în perspectiva unui viitor mai bun, al democraţiei, dezvoltării şi stabilităţii”, a subliniat premierul.

Ciolacu a remarcat totodată respectul de care se bucură Moldova din partea Uniunii Europene şi a lăudat angajamentul preşedintelui Maia Sandu în drumul spre aderare. Guvernul român a recunoscut, de asemenea, provocările cu care se confruntă Moldova în contextul crizelor generate de conflictul din Ucraina.

Din delegaţia României la această întrevedere oficială au făcut parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro