Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, după o întâlnire cu ministrul Finanțelor Tanczos Barna, că guvernul său va analiza posibilitatea indexării pensiilor în luna septembrie, la prima rectificare bugetară. Ciolacu a precizat că măsura va fi luată în considerare fără a afecta investițiile planificate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în special în sectorul transporturilor, unde cofinanțările sunt de aproximativ 60%.
„Am stabilit, la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici și medii la începutul acestui an cu o suplimentare și cu o majorare pe tip one-off până vom vedea execuția bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investițiile prevăzute mai ales în PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat că abordarea prudentă adoptată de ministrul Finanțelor este una corectă, subliniind importanța execuției riguroase a bugetului și adaptării măsurilor financiare pe măsură ce sursele de venit devin mai clare. „Este o abordare prudentă a ministrului Finanțelor și cred că e o abordare corectă pentru orice ministru de finanțe și îl felicit pe domnul ministru pentru această abordare, astfel încât vom vedea pas cu pas, în funcție de execuție și de venituri”, a mai spus Ciolacu.
Potrivit premierului, până la sfârșitul lunii, legea bugetului urmează să fie trimisă la Parlament, ceea ce va clarifica și mai mult disponibilitatea fondurilor pentru indexarea pensiilor.
Declarațiile premierului Ciolacu vin în contextul în care guvernul se confruntă cu provocări economice complexe, fiind nevoit să găsească un echilibru între creșterea cheltuielilor sociale și continuarea investițiilor strategice prevăzute în PNRR.