Premierul britanic, Keir Starmer, a anunțat vineri, prin intermediul unui purtător de cuvânt, decesul fratelui său mai mic, Nick Starmer, care a murit pe 26 decembrie la vârsta de 60 de ani, în urma unei lupte îndelungate cu cancerul. Keir Starmer a descris despărțirea de fratele său ca fiind una deosebit de tristă, cerând în același timp respectarea intimității familiei sale în aceste momente dificile.
„Cu mare tristețe anunțăm decesul lui Nick Starmer. Nick, în vârstă de 60 de ani, a murit liniștit în după-amiaza zilei de 26 decembrie, după ce s-a luptat cu cancerul. Cerem intimitate pentru familia mai largă a lui Nick în acest moment”, a transmis purtătorul de cuvânt al premierului.
Keir Starmer l-a descris pe Nick ca fiind „un om minunat”, care „a făcut față tuturor provocărilor pe care viaţa i le-a aruncat, cu curaj și bună dispoziție”, adăugând că absența sa va fi resimțită. El a mai exprimat recunoștința față de cei care au avut grijă de Nick, menționând: „Aș dori să le mulţumesc tuturor celor care l-au tratat și au avut grijă de Nick. Priceperea și compasiunea lor sunt foarte apreciate”.
Premierul Starmer, care inițial planificase o vacanță cu familia în acea zi, a decis să rămână acasă în urma acestei pierderi. Condoleanțe au fost exprimate și de liderul opoziției conservatoare, Kemi Badenoch, care a subliniat că vestea este cu atât mai devastatoare în perioada Crăciunului.
Nick Starmer, care a avut complicații la naștere și a părăsit școala fără calificări formale, s-a confruntat întreaga viață cu probleme grave de sănătate. În 2022, starea sa s-a agravat, necesitând tratament intensiv în urma unor complicații post-operatorii. Keir Starmer, la acea vreme, s-a retras temporar din campania electorală locală pentru a-l vizita frecvent pe Nick la spital, folosind o poartă secundară pentru a evita atenția presei.
Starmer, care are și alți doi frați, a reflectat în trecut asupra relației sale cu Nick, admintind provocările unice cu care acesta din urmă s-a confruntat. „Nick a primit un set de cărţi diferit de al meu – au fost probleme cu care eu nu a trebuit să mă confrunt niciodată”, a recunoscut el anul trecut.
Premierul și-a amintit cum părinții lor i-au tratat întotdeauna cu egalitate, amintind cuvintele tatălui său: „Nick a realizat la fel de multe ca şi tine, Keir”.