Reclamă

Ouă roșii, drob, friptură de miel, pască, cozonac nimeni nu le poate rezista. Masa de Paște este una îmbelșugată, iar pofticioșii nu au nicio șansă în fața preparatelor tradiționale. Chiar dacă medicii recomandă să fim cumpătați și să nu facem excese culinare, mulți nu se pot abține. Însă, chiar și pentru cei mai pofticioși există câteva soluții. Cei care au mâncat prea mult și nu își doresc ca sărbătorile să fie distruse de o indigestie sau o permanentă stare de greață trebuie să încerce câteva remedii naturale.

Remedii naturale pentru balonare și greață

Istoria ultimilor ani ne-a învățat că excesele culinare sunt nelipsite în preajma sărbătorilor. Mulți români tind să mănânce destul de mult, iar urmările nu sunt prea plăcute. Pentru ca starea de greață și balonare să fie alungate, există câteva remedii naturale care pot ajuta.

Prea plin după masa de Paște? Iată câteva remedii naturale care te scapă de balonare și greață
Social media

Ceaiul

După o masă copioasă, un ceai poate să fie cea mai indicată soluție. Acesta calmează intestinele și ajută la reglarea tranzitului. Este indicat să apelezi la un ceai fără cafeină. O alegere bună este ceaiul de cicoare care este un digestiv perfect. Eficient este și ceaiul de mușețel, care are același efect terapeutic.

Cărbune medicinal

Înainte de masa de Paște este indicată o vizită la farmacie pentru a achiziționa o folie de cărbune medicinal. Costul acestuia este unul redus și face minuni atunci când vine vorba de problemele cu stomacul. Acesta tratează balonarea, problemele gastrice și elimină gazele intestinale.

Menta

După o masă în care ai mâncat prea mult, menta te poate salva. Un drops de mentă sau un ceai de mentă combat balonarea, indigestia și starea de greață. Însă, Menta nu este indicată pentru cei care suferă de reflux gastroesofagian.

Exerciții fizice

Chiar dacă după o masă îmbelșugată tot ce îți dorești este să zaci pe canapea, ar trebui să încerci să faci puțină mișcare. Exercițiile fizice previn refluxul gastraesofagian și accelereză arderea grăsimilor. Așadar după masă, o mică plimbare sau câteva exerciții fizice sunt metoda ideală prin care să scapi de senzația de prea plin.

Bicarbonatul de sodiu

Un efect asemănător cu cel al cărbunelui medicinal îl are și bicarbonatul de sodiu. Mâncare grasă și prăjeala, des întâlnite la masa de Paște, pot provoca adese arsuri. În acest caz puțin bicarbonat de sodiu dizolvat în apă poate face minuni.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro