Reclamă

Dintotdeauna, cei mai bogați oameni ai planetei au atras asupra lor atenția. Cei care privesc de la distanță ascensiunea uriașă a acestor oameni manifestă tot felul de curiozități despre aceste persoane extrem de bogate. O teorie absolut halucinantă îl vizează pe unul dintre cei mai avuți oameni din lume.

Peter Thiel „interesat de sângele tinerilor”

Cu această sintagmă, în mediul online în, în presa internațională, dar și pe anumite platforme, numele patronului PayPal este asociat.

Există de altfel anumite voci în mediul online care susțin că milionarul vrea să trăiască mai mult decât îi este dat. În acest sens, Peter Thiel ar fi adeptul transfuziilor cu sânge provenit de la persoanele foarte tinere.

Dincolo de aceste speculații se pare că afaceristul a investit în cercetare în ceea ce privește longevitatea. Peter Thiel ar ține  cu orice preț să își prelungească viața pământească.

Patronul Paypal a fost de altfel întrebat dacă se injectează cu sânge provenit de la tineri pentru o viață mai lungă. Cum era de așteptat, acesta a negat orice idee legată de acest subiect.

De altfel, astfel de teorii au mai fost asociate și cu alte celebrități  cunoscute la nivel mondial. Madonna este una dintre acestea. Mulți dintre cei care îi sunt chiar fani sunt convinși că starul ar apela la practici neortodoxe pentru a arăta impecabil la vârsta pe care o are.

Susținător înrăit al lui Trump

Prietenia dintre cele două personaje recunoscute la nivel mondial nu mai este demult un secret. Patronul Paypal este un înrăit susținător al fostului președinte al SUA.

Peter Thiel fost în România

Despre petrecerea de Halloween se la Bran au existat numeroase speculații. Dintre toate acestea una singură s-a și concretizat. Mai exact, de pe lista milionarilor lumii despre care se credea că ajung la Bran, doar Peter Thiel „s-a prezentat”. Acesta a petrecut în România două zile.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro