Fără doar și poate, Liviu Guță se numără printre cei mai îndrăgiți maneliști de la noi. Chiar dacă are mereu zâmbetul pe buze și încearcă să transmită energia pozitivă publicului, puțini știu faptul că manelistul a avut parte de o copilărie amară. 

Liviu Guță: Tatăl meu a fost un om foarte drastic

Dacă alți copii se bucură de afecțiunea și protecția tatălui, nu așa au stat lucrurile și în cazul lui Liviu Guță. Manelistul își amintește și acum clipele dificile prin care a trecut, atunci când bărbatul era violent cu întreaga familie.

Capul familiei este descris de manelist ca un om drastic, iar cea care i-a dat viață artistului a îndurat bătăile soțului. Liviu Guță a povestit că bărbatul și-a dat ultima suflare în brațele mamei sale.

„Nu am avut o viață prea frumoasă, ca să zic așa…o copilărie prea frumoasă pentru că tatăl meu a fost un om foarte drastic…sau rău. A fost un om rău.

Spun asta pentru că am văzut cu ochii mei. Eu nu sunt în măsură să judec pe nimeni. Tatăl meu a murit acum doi ani, a făcut un infarct și a murit în brațele mamei”, a povestit Liviu Guță în cadrul emisiunii În Oglindă.

@video.clipuri1 #liviuguta #podcast #theexclusive #inoglinda #fy #foryou #videoclipuri1 #2022 ♬ original sound – video.clipuri1

Atunci când trece pe lângă casa unde a copilărit, manelistul își amintește și de certurile din familie. De cele mai multe ori, discuțiile se terminau cu scandaluri, iar mama artistului a fost bătută de mai multe ori. Chiar dacă l-a iertat, Liviu Guță își aduce aminte de astfel de momente care i-au marcat copilăria.

„Acolo nu o să mai văd niciodată, poate că afara da, în fața blocului sau pe unde mai copilăream eu, în jurul blocului acolo, dar este casa unde am copilărit și o mai văd. Parcă văd și scandalurile din casă, fel de fel de chestii.

Eu l-am iertat de mult pe tatăl meu. Era foarte rău cu noi și violent. O bătea pe maică-mea”, a mărturisit manelistul.