Reclamă

Poșta Română introduce serviciul de plată self-service prin intermediul căruia clienții pot achita, printre altele, facturi de energie electrică, gaze, telefonie, internet, apă, precum și rate la credite şi diverse taxe şi impozite. Opțiunea self-service este disponibilă în diverse subunități poștale din București, unde clienții pot achita serviciile a peste 200 de furnizori, atât din Capitală, cât şi din întreaga țară.

„Poșta Română continuă trendul digitalizării oferind opțiunea de plată self-service, în diverse subunități poștale din București. Astfel, roboțeii moderni facilitează achitarea facturilor și a taxelor, fără a mai fi nevoie de interacțiunea directă cu personalul poștal. Clienții Poștei Române pot achita serviciile a peste 200 de furnizori, inclusiv facturi de energie electrică, gaze, telefonie, internet, apă, rate la credite și diverse taxe și impozite, atât din București, cât și din întreaga țară. Prin intermediul opțiunii self-service, utilizatorii beneficiază de o soluție rapidă și convenabilă, transformând radical experiența de plată pentru utilități și alte servicii”, arată un comunicat al Poștei Române citat de Agerpres.

Conform Poștei Române, pentru a folosi serviciul self-service, clienții trebuie doar să scaneze codul de bare de pe factură și să urmeze instrucțiunile de pe ecran. Reprezentanții Poștei Române au precizat că meniul este intuitiv, astfel încât să poată fi folosit și de clienții fără experiență în tehnologie. În plus, aceștia au precizat că cei care au nevoie de ajutor pot fi asistați de angajați.

Poșta Română a subliniat că va continua să ofere opțiuni tradiționale de plată la ghișeele poștale, inclusiv prin intermediul factorului poștal, pentru a satisface toate nevoile și preferințele clienților.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro