Faimosul portret al actriței Marilyn Monroe realizat de artistul american Andy Warhol a fost vândut luni, la licitație, în New York.
Care a fost valoarea tabloului?
Tabloul „Shot Sage Blue Marilyn” a fost pictat în 1964 de Andy Warhol, la doi ani după dispariția tragică a sex-simbolului de la Hollywood. Ieri, acesta s-a vândut în numai patru minute, cu prețul exact de 195,04 milioane de dolari. Oferta a fost propusă într-o sală plină la sediul casei de licitaţii Christie’s, în centrul Manhattan-ului.
Mai mulți intermediari Christie’s au fost prezenți la licitație, fiind contactați telefonic pentru comenzi. Casa de licitații a francezului François Pinault a subliniat în timpul unei scurte conferințe de presă că oferta câștigătoare a fost făcută din sală. Înainte de licitație, valoarea tabloului fusese estimată la 200 de milioane de dolari. Imaginea cu Marilyn a aparținut fundaţiei lui Thomas şi Doris Ammann din Zurich. Aceștia vor pune la dispoziție toate veniturile obținute din vânzare în scopuri caritabile. Fundația își dorește să contribuie la „îmbunătăţirea vieţii copiilor din întreaga lume, prin programe de sănătate şi educaţie”, transmite Agerpres.
Povestea picturii „Shot Sage Blue Marilyn”
Opera de artă este realizată pe o fotografie promoțională a lui Monroe din filmul Niagara din 1953. Pictura reflectă culorile strălucitoare peste ochi, păr și buze.
„Shot Sage Blue Marilyn” este una dintre cele mai reprezentative imagini ale lui Warhol cu Monroe, o emblemă în opera sa şi o piatră de temelie a artei pop. Warhol nu a făcut niciodată cunoștință cu Marilyn în persoană. Graficianul a început, însă, să îi picteze imaginea de mai multe ori după moartea actriței, din cauza unei supradoze, în 1962.
În 1964, Warhol a pictat cinci lucrări Monroe, „Shot Sage Blue Marilyn” fiind una dintre ele. A folosit o tehnică precisă, dar laborioasă, care a rezultat într-o serigrafie deosebit de frumoasă și aliniată. Tabloul reprezentat de Merilyn Monroe depășește recordul anterior stabilit de o operă din secolul al XX-lea, „Femeile din Alger”, de Pablo Picasso. Aceasta a fost vândută la licitaţie pentru 179,4 milioane de dolari în mai 2015.