Rapidele progrese navale ale Chinei, în special în ceea ce privește producția de portavioane, stârnesc atenție în Statele Unite. Deși există opinii conform cărora viteza de la care sunt produse ar putea produce rezultate modeste inițial, experții avertizează asupra impactului strategic pe care aceste portavioane îl pot avea într-o confruntare. Brandon J. Weichert, analist de securitate națională, atrage atenția că portavioanele chineze beneficiază de protecția strategiei lor A2/AD și sunt un vector important pentru China dacă tensiunile cu Taiwan escaladează.
Conceptul de A2/AD, sau Combaterea Accesului/Negarea Zonei, îi permite Chinei să creeze și să mențină o zonă de apărare eficientă de-a lungul primului lanț insular, care cuprinde insule din Japonia, Taiwan, Filipine și Malaezia. Acest lanț servește ca o barieră care facilitează desfășurarea unor sisteme militare complexe, construite pentru a descuraja și restricționa forțele străine.
China a implementat această strategie prin sisteme de rachete de apărare, rachete antinavă, submarine și avioane concepute să întărească capacitățile maritime de apărare și să protejeze portavioanele în interiorul acestei ‘bule’ de siguranță. Aceste măsuri sunt menite să limiteze activitatea militară străină într-o zonă critică de pe coasta asiatică.
În replică, SUA își dezvoltă propria metodologie pentru combaterea strategiei A2/AD a Chinei. Statele Unite mizează pe alianțe regionale cu puteri internaționale precum Japonia, Coreea de Sud și Australia, implementând și desfășurând sisteme militare avansate, cum ar fi submarine și avioane performante. Aceste acțiuni au inclus chiar și colaborări pe securitate și exerciții comune în Marea Chinei.
Strategia SUA include desfășurări mobile de sisteme de rachete, staționarea aeronavelor de bombardament și aviație în țările aliate pentru a descuraja orice influență militară crescândă a Chinei. De exemplu, conform acordului din 2023 dintre SUA și Japonia, se urmărește amplasarea de rachete avansate ca parte a contracarării amenințărilor regionale.
În concluzie, în timp ce strategia chineză A2/AD rămâne preponderent defensivă, concentrată pe restricționare, abordarea SUA îmbină tactici ofensive și defensive pentru a asigura libertatea de mișcare pentru sine și aliații săi și a echilibra dinamica de putere în regiune.