Victor Ponta, liderul Pro România, face acuzații surprinzătoare de la Satu Mare, susținând că partidul condus de el nu va semna nici o moțiune de cenzură pe subiectele alegerilor primarilor, ci doar pe cele cu teme sociale sau economice.

„Nu. Noi nu avem voie că avem doar 25 de parlamentari. Dar dacă face PSD moţiune de cenzură legată de probleme sociale sau economice, de exemplu faptul că nu se aplică o creştere de alocaţie, dacă e vorba de chestiuni de lipsa de măsuri pentru dezvoltarea economiei, pentru că suntem într-o scădere, nu suntem în recesiune tehnică, dar suntem în scădere economică, votăm, orice moţiune de cenzură care are ca obiect măsuri economice sau sociale”, a declarat Ponta.

Reclamă

Acesta își exprimă și punctul de vedere cu privire la moțiunea dedicată alegerilor locale.

„În cazul de faţă e o bătălie între PSD şi UDMR pe de-o parte, apropo de chestia cu un tur, cu două tururi, e o chestie strict politică, n-are legătură cu interesul public, degeaba se prezintă ca interesul public. Interesul public al cetăţenilor este să aibă un primar onest şi bun, dintr-un tur, din două, din şapte, din nouă, calculele astea strict politice… În 2011 PDL-ul a introdus alegerile într-un singur tur că le conveneau lor. PSD era contra. Acum PSD se ţine de chestia asta că le convine lor. E o chestie strict politică pentru care nu merită să faci moţiune. Pe chestiuni economice şi sociale, da, vom vota”, a mai spus Ponta.

Nici Guvernul Orban nu scapă de critica liderului Pro România.

„În fiecare zi mă felicit că nu am votat guvernul Orban chiar dacă au fost presiuni şi tot felul de reproşuri legate de acest lucru, pentru că iată, la două luni după, liberalii vor să-şi dea jos guvernul, cumva în tradiţia PSD-ului din 2017. Sunt foarte nemulţumit de faptul că nu se guvernează, că avem dispute politice, în schimb nimeni nu s-a apucat şi probabil nici nu se va apuca în perioada următoare de problemele rămase nerezolvate, sănătate, educaţie, fonduri europene, infrastructură, mediu, ceea ce de fapt trebuia făcut”, a mai spus Ponta, citat de Agerpres.