Pompierii au intervenit în peste 1.700 de situații de urgență în ultimele 24 de ore la nivel național
Pompierii au intervenit la peste 1.700 de situații de urgență, în ultimele 24 de ore, la nivel național, iar printre misiuni s-au aflat și îndepărtarea unor copaci și stâlpi dărâmați de vânt, scoaterea apei din beciuri și curți, ca urmare a furtunilor care au lovit mai multe județe, în condițiile în care aproape toată țara s-a aflat sub avertizare meteorologică, transmite News.ro.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au anunțat că peste 1.700 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 de ore, la nivel național, iar activitățile au inclus 64 de misiuni de stingere a incendiilor și 1.426 de cazuri SMURD, dintre care 1.419 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și șapte pentru descarcerare. De asemenea, pompierii au desfășurat 45 de misiuni de deblocare sau salvare și alte 291 de intervenții în sprijinul comunităților.
„Tot în cursul zilei de ieri, în contextul manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase, pompierii militari au intervenit în 18 localități din 9 județe (AB, AG, BV, CS, GJ, HR, MH, MS, VL) și în municipiul București pentru înlăturarea efectelor generate de vremea rea. Din cauza precipitațiilor abundente, pompierii au acționat punctual în sprijinul populației pentru evacuarea apei din șapte beciuri și două curți. Totodată, din cauza vântului puternic, salvatorii au intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcție desprinse de la acoperișurile a 49 de imobile, precum și pentru degajarea a 37 de copaci și 5 stâlpi prăbușiți. În urma acestor evenimente, 10 autoturisme au fost avariate”, au precizat pompierii.
Ei au menționat că o situație deosebită s-a înregistrat în Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, acolo unde vântul puternic a desprins un panou publicitar și a accidentat un bărbat în vârstă de 69 de ani. „Din fericire, persoana nu a suferit leziuni grave care să-i pună viața în pericol. În astfel de situații, când sunt înregistrate intensificări de scurtă durată ale vântului, evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate și vă pot răni,” recomandă pompierii.
Traficul feroviar a fost temporar blocat pe magistrala 300, între stațiile Beia/BV și Mureni/MS, din cauza apei și aluviunilor acumulate pe calea ferată. Totodată, au fost înregistrate avarii în alimentarea cu energie electrică în 47 de localități din județele Harghita și Vaslui. Echipele specializate au remediat situațiile în scurt timp, iar în prezent nu există întreruperi în alimentarea cu energie electrică.
Pompierii au menționat că în cursul zilei de luni au fost transmise 35 de mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, dintre care 22 de mesaje au vizat producerea fenomenelor meteorologice periculoase, în județele Alba, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mureș, Sibiu și Tulcea.





