Reclamă

Șeful diplomației poloneze, Radoslaw Sikorski, a propus încetarea plății ajutoarelor sociale pentru bărbații ucraineni de vârstă militară care se află în Europa, cu scopul de a-i determina să se înscrie în armata țării lor natale. Kievul este într-un efort de reînnoire a rândurilor armatei, după mai bine de doi ani și jumătate de război.

Sute de mii de refugiați ucraineni trăiesc în țările europene de la începutul invaziei ruse din februarie 2022. O parte dintre aceștia sunt bărbați care au părăsit ilegal Ucraina pentru a evita mobilizarea, încălcând interdicția care îi privește pe bărbații de vârstă militară, cu câteva excepții, notează AFP, citată de Agerpres.

„Iată o idee practică care ar ajuta finanțele Europei de Vest, ar ajuta politic partidele tradiționale împotriva radicalilor de dreapta și ar ajuta Ucraina”, a spus Sikorski la forumul anual „Yalta European Strategy”, la Kiev. „Încetați plata ajutoarelor sociale pentru persoanele eligibile pentru mobilizare! Nu este un drept al omului să fii plătit pentru a evita să fii chemat să-ți aperi țara. În Polonia nu facem asta”, a adăugat șeful diplomației de la Varșovia.

De asemenea, omologul său ucrainean, Andrii Sîbiga, a susținut această inițiativă. Potrivit estimărilor ucrainene, un milion de bărbați ucraineni de vârstă militară se află în străinătate, dintre care 300.000 în Polonia, conform declaratilor lui Sîbiga, fără a specifica câți dintre aceștia au traversat ilegal granița.

Ministrul ucrainean a lansat un apel către europeni să ia în considerare perspectivele de întoarcere a refugiaților în Ucraina, majoritatea fiind femei și copii. „Este timpul să ridicăm problema elaborării de către Uniunea Europeană de programe pentru întoarcerea ucrainenilor în țara lor”, a declarat el.

Sîbiga a subliniat totuși necesitatea creării „condițiilor adecvate pentru aceasta: securitate, servicii medicale, reconstrucție de locuințe”, în contextul în care aproape 20% din teritoriul ucrainean este încă ocupat de Rusia, iar țara se confruntă periodic cu atacuri mortale rusești.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro