Accidentul în care Raisa a fost ucisă a șocat o țară întreagă. Încă există multe întrebări la care nu au fost găsite un răspuns. Avocatul familiei Raisei, Adrian Cuculis, face noi dezvăluiri despre dosarul în care fetița a fost ucisă.
Avocatul familiei Raisei: „Poate să conducă, să plece din ţară, să facă orice”
Avocatul familiei Raisei, Adrian Cuculis a precizat că decizia de a-l elibera de sub controlul judiciar pe politișt nu poate fi explicată având în vedere gravitatea faptelor. În prezent, Constantin Popescu nu mai are nicio interdicție. Poate părăsi liniștit țara la fel cum se poate urca la volan.
În ziua de 13 ianuarie, Raisa și Marina au fost victimele unui grav accident provocat de un polițist care nu se afla în misiune. Acesta nici nu avea semnalele luminoase și sonore pornite. Aceste detalii au fost descoperite de procurori. Tot aceștia au aflat că șoferul conducea cu o viteză ce depășea viteza legală. Avocatul familiei a solicitat un test poligraf, dar acest lucru a fost respins.
„Polițistul Popescu NU mai are control judiciar. Pe scurt poate să conducă, să plece din ţară, să facă orice. În 18.03.2022 la umbra războiului, Popescu scapă de orice urmă de control judiciar după ce a accidentat mortal o fată, iar pe alta a trimis-o în zeci de zile de îngrijiri medicale”, a declarat Adrian Cuculis la Antena 3.
Familia fetiței a avut un șoc atunci când a aflat că polițistul a scăpat de controlul judiciar. Avocatul familiei Raisei a precizat că au avut loc audieri care se refereau la ideea de a prelungi controlul judiciar, ceea ce nu s-a întâmplat.
„Și eu am rămas surprins când am văzut această decizie. Da, magistrații au hotărât, pentru că ne aducem aminte că undeva pe 15, luna trecută, Popescu s-a prezentat pentru audieri. Acele audieri vizau în principal prelungirea controlului judiciar.
Parchetul a luat decizia de prelungire a controlului judiciar, doar că polițistul a contestat măsura și chiar pe 18 luna trecută se pare că a obținut în mod definitiv o hotărâre prin care acel control judiciar prin care îi era interzis să conducă orice fel de autovehicul, a fost ridicată inclusiv această măsură”, a declarat Adrian Cuculis.