Poliţiştii din Ilfov au găsit sigilii rupte într-o clădire unde este amenajată o secţie de votare din Voluntari. Ei au stabilit că acestea ar fi fost rupte de doi copii, de trei ani şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi, transmite News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat că duminică, în jurul orei 11.30, poliţiştii din Voluntari care au atribuţii de pază la circumscripţia numărul 8 din localitate au auzit zgomote în zona liftului de la subsolul clădirii şi au mers acolo. Ei au observat că sigiliul aplicat pe uşa liftului este rupt.
„În continuarea verificărilor, au constatat faptul că sigiliile aplicate pe uşile liftului, situate pe paliere parter, etaj unu, doi şi trei sunt, de asemenea, rupte. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că sigiliile ar fi fost rupte de către doi minori, în vârstă de trei şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi”, au precizat poliţiştii.
Ei au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rupere de sigilii. De asemenea, fiecare părinte a fost amendat cu câte 100 de lei.