Reclamă

Polițiștii de frontieră au descoperit, în primele șase luni ale anului, 167 de autovehicule furate, în creștere cu aproximativ 60% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Este vorba despre 131 autovehicule, 11 camioane, 17 microbuze, cinci remorci și trei motociclete. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la granița cu Ungaria, la PTF Petea, județul Satu Mare, și PTF Borș, județul Bihor. Cazuri semnificative s-au înregistrat și la frontiera cu Bulgaria, în PTF Giurgiu și PTF Calafat, precum și la granița cu Republica Moldova, unde PTF Albița, județul Vaslui, are cele mai multe astfel de cazuri.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, „persoanele implicate sunt cetățeni bulgari, croați, greci, moldoveni, sârbi, polonezi, români, turci, unguri și ucraineni”. În urma analizei, s-a constatat că principalele țări de unde proveneau autovehiculele aflate în atenția autorităților sunt România, Germania, Marea Britanie, Italia, Franța, Belgia și Elveția. Cele mai multe mașini depistate sunt din categoria autoturismelor de lux și din clasa de mijloc.

În toate situațiile, pe numele celor implicați au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră, până la finalizarea cauzelor. În majoritatea cazurilor, șoferii au declarat că nu știau că autoturismele se află în atenția autorităților, fiind „cumpărători de bună credință”. Parte dintre aceștia au motivat că au primit o sumă de bani pentru a transporta mașina în România și nu cunoșteau că aceasta se află în atenția autorităților.

Pentru identificarea și indisponibilizarea autovehiculelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităților de Parchet competente, polițiștii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date și informații prin intermediul Punctelor și Centrelor de contact de la frontieră.

Printre cele mai recente cazuri se numără un autoturism marca Porsche Chayenne, depistat de polițiștii de frontieră români și bulgari din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse. Cu ocazia efectuării verificărilor, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat că autoturismul transportat pe platformă figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din Germania la data de 1 februarie. Mașina, evaluată la aproximativ 250.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro