Reclamă
Reclamă

Politicieni din formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au fost atacați sâmbătă, incidentele fiind semnalate la Karlsruhe (sud-vest) și Dresda (est), relatează dpa, preluată de Agerpres.

Incidentele au avut loc în contextul unei serii de violențe împotriva politicienilor din diferite partide aflați în campanie în Germania și în ajunul alegerilor europene de duminică. La aceste alegeri, coaliția de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz este de așteptat să piardă teren, în timp ce AfD ar putea deveni al doilea cel mai puternic partid.

În Karlsruhe, doi consilieri municipali ai AfD au fost atacați de persoane mascate în fața unei cafenele centrale, conform informațiilor furnizate de poliție. În urma atacului, trei persoane au fost ușor rănite și cinci arestate. Potrivit reprezentanților AfD din consiliul local, atacul a venit din partea stângii radicale și au fost implicate în total zece persoane.

Reclamă

Anterior sâmbătă, un reprezentant al AfD în parlamentul regional din Saxonia, în vârstă de 70 de ani, a fost lovit cu pumnul în față de un bărbat de 47 de ani la un stand de informare din Dresda. Atacatorul a fost inculpat pentru asalt.

În cel mai grav incident din cursul violențelor împotriva politicienilor germani din ultimele săptămâni, un candidat social-democrat, Matthias Ecke, a fost bătut acum o lună la Dresda, necesitând spitalizare, amintește dpa.

Votul de duminică din Germania, țara cu cea mai mare populație a UE care ocupă 96 din cele 720 de locuri ale Parlamentului European, este primul și singurul scrutin pe plan național după alegerile federale din 2021 și înaintea celor din 2025. Cei 65 de milioane de alegători pot vota până la ora locală 18:00 (16:00 GMT), iar rezultatele finale sunt așteptate după ora 23:00.

Ultimele sondaje pentru alegerile europene arătau 15% pentru Partidul Social-Democrat al lui Scholz, mult sub cele 25,7% de la scrutinul din 2021, 15% pentru Verzi, de la 20,5% la alegerile europene din 2019, și doar 5% pentru Partidul Liberal Democrat, cele trei fiind membre ale actualei coaliții guvernamentale.

În fruntea preferințelor electorale pentru alegerile europarlamentare se află blocul opoziției CDU/CSU, cu circa 30%, iar AfD concurează pentru locul al doilea cu 14%. Formațiunea populistă nou creată Sahra Wagenknecht (BSW) este cotată cu circa 7%.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro