Reclamă

Poliția atrage atenția asupra unei noi înșelătorii care face victime printre taximetriști și livratorii de mâncare. Infractorii contactează acești lucrători după plasarea unei comenzi, pretinzând a fi clienți legitimi şi le cer să efectueze plăți sau să depună sume de bani la bancomat, promițând că vor primi înapoi banii și un comision după ce comanda este finalizată, relatează News.ro.

Metoda preferată a infractorilor este de a invoca diverse situații, cum ar fi îngrijirea unui copil mic sau incapacitatea de a ieși din casă din cauza unei boli. Aceștia solicită șoferilor să încarce credite pe cartele SIM sau să depună bani în diverse locații, sub pretextul că nu pot ieși personal să facă aceste lucruri.

Cazul cel mai recent implică un taximetrist din Suceava. Acesta a fost convins de un presupus client să depună sume de bani la mai multe bancomate de tip self-pay, atingând un total de 6000 de lei. La momentul în care șoferul de 25 de ani i-a spus clientului că nu mai deține sume disponibile, acesta i-a închis telefonul. Bărbatul a depus ulterior o plângere la poliție, iar autoritățile au început cercetările pentru a identifica făptașul.

Poliția județeană Suceava a semnalat o creștere a numărului de plângeri similare, cu mulți șoferi de taxi, autovehicule tip ridesharing sau livratori de comenzi tentați să efectueze așa-numite mici comisioane, pe baza unor pretexte că beneficiarii nu își pot părăsi locuința. „În ultima perioadă, tot mai mulţi şoferi au căzut pradă unor persoane care le-au determinat să le facă aşa-zise mici comisioane invocând lipsa timpului, faptul că sunt bolnave sau au în întreţinere minori”, au declarat oficialii Poliţiei judeţene Suceava.

Poliția avertizează toți cei care activează în domenii similare să fie precauți și să nu accepte să efectueze plăți sau să depună sume de bani pentru persoane necunoscute, pentru a evita astfel de situații frauduloase.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro