Reclamă

Vești riste pentru șoferi. Polițele RCA se scumpesc de la 1 septembrie. Creșterile la acestea vor fi și cu 40% mai mari. Cei care vor scoate cei mai mulți bani din buzunar vor fi șoferii tineri, deoarece aceștia reprezintă cele mai mari riscuri în trafic.

Începând cu data de 1 septembrie, românii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru polițele RCA. Vor avea loc noi scumpiri și schimbări în acest sens. Autoritatea de Supraveghere Financiară a publicat noile tarife de referință în ceea ce privesc prețurile polițelor de acum înainte.

social media

Polițele RCA se vor scumpi începând cu 1 septembrie

Așadar, cei care vor plăti cel mai mult în acest sens vor fi șoferii cu vârste sub 30 de ani. În cazul acestora, tariful de referință va crește cu 23% față de februarie 2022. Dacă ne raportăm la cât costau în luna august al anului trecut, prețul a crescut cu peste 40%.

Spre exemplu, pentru o mașină cu un motor sub 1200 cmc, tariful de referință crește până la 1532 de lei. Cât despre o mașină cu un motor de peste 2500 cmc, tariful poate ajunge chiar și la suma de 4140 de lei.

„Tarifele se calculeză actuarial şi acest calcul actuarial ţine cont de riscul, de probabilitatea de producere a unui accident. Iar cei mai tineri, categoric, au mai puţină experienţă ca şoferi”, a anunțat o companie de brokeraj.

Cât vor trebui să plătească șoferii cu experiență

În cazul șoferilor cu experiență în șofat, tarifele au crescut între 1,5% și 23%. Așadar, pentru șoferii cu vârste cuprinse între 31 și 30 de ani, care dețin un vehicul cu motor de peste 1600 cmc, tariful a ajuns la 1173 lei. Este cu 12% mai mult față de luna februarie al acestui an.

Totodată, șoferii spun că prețul polițelor este aproape dublu față de anul trecut. Aceștia susțin că acum, costul este unul foarte mare, însă nu au încotro și trebuie să plătească.

„Avem cele mai mari preţuri la poliţele RCA. Comparând cu Germania, avem acelaşi preţuri la poliţele RCA, dar salariile din Germania sunt de 5 ori mai mari decât salariile românilor”, a spus Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro