Problemele podului peste Dunăre de la Brăila par că nu se mai termină. Constructorul a închis din nou prima bandă de circulație, deoarece asfaltul este în valuri din cauza căldurii și a camioanelor de mare tonaj. Surpriza vine însă de pe banda a doua, unde traficul a fost deviat, dar care acum necesită, de asemenea, reparații majore.

Șoferii care tranzitează podul s-au obișnuit deja cu circulația pe o singură bandă. „Suntem în România. Tonajul, greutatea, calitatea asfaltului lasă de dorit. Pretenții sunt, dar calitate foarte slabă,” a declarat un șofer. Alt șofer a adăugat: „Greutatea mașinilor mari. Ele trebuie cântărite aici, dincolo așteptate cu sancțiune. În rest, altceva n-ai ce să-i faci, pentru că dacă nu pui restricții de tonaj cât este prevăzut în greutatea podului, așa o să se întâmple tot timpul.”

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că nu va face recepția podului până când reparațiile nu vor fi finalizate. „Este o nouă sesiune de reparații punctuale. Aceasta nu este soluția definitivă, pe care antreprenorul italian încă nu ne-a prezentat-o. Acel pod este făcut și pentru trafic greu. Tocmai de aceea are prevăzut din construcție două benzi dedicate traficului greu. Ca atare, acest pretext al traficului greu care strică asfaltul pe pod este unul fals,” a declarat Alin Șerbănescu, reprezenta CNAIR.

Construcția podului a mai avut și alte probleme. La câteva luni interval, se constată defecțiuni: asfaltul se vălurește, șuruburi sar din parapet sau apar infiltrații de apă la piloni.