Preşedintele USR, Dan Barna a declarat că PNL şi USR PLUS trebuie să facă o alianţă şi să stabilească pentru alegerile ce vor urma candidaţi unici. Afirmaţiile liderului USR vin deoarece acesta este de părere că fără un candidat unic, PSD va câştiga alegerile şi „Ar fi o catastrofă pentru România”
Liderul Barna nu exclude o posibilă alianţă cu PNL, însă este de părere că alegerile anticipate sunt nepotrivite şi că votul pentru moţiune este o zi tristă pentru români. De altfel, potrivit acestuia, desemnarea candidaţilor la alegerile locale va clarifica totul.
„Nu ştiu – e răspunsul pe care vi-l dau. O să vedem în perioada următoare cum se va poziţiona PNL în ceea ce înseamnă nominalizările de candidaţi în marile oraşe, unde e foarte clar că, dacă nu vor fi candidaţi comuni, va fi dificil de deblocat reprezentanţii PSD din administraţie. Şi în funcţie de asta vom vedea dacă suntem în regia unui USL 2 sau suntem într-o situaţie în care PSD reduce din nou democraţia în România”, a spus el.